Masculul toxic – tragicomedie

Odată, Bărbatul-Glezne-Goale s-a întâlnit cu Bărbatul-Picioare-Epilate şi cu Bărbatul-Sprâncene-Subțiate. Discuția lor despre susținerea femeilor care sunt mai „bărbate” decât ei – feministele, cum s-ar zice – a fost perturbată de apariția… masculului toxic, specimenul sustras transformărilor corecte. Glezne-Goale, Picioare-Epilate şi Sprâncene-Subțiate s-au simțit ofensaţi ( noi bănuim că nu părăsesc această stare nici în somn… ) de ținuta celui cu o masculinitate înfiorătoare. Acesta îşi aştepta perechea, iar când ea a ajuns, el a privit-o cu tandrețe, ocazie care l-a făcut pe Glezne-Goale să strige: „Ați văzut cum a încercat să o seducă?! Agresiune sexuală! Jos cu masculul toxic!”.

„Dacă nu reuşim să-l eliminăm, trebuie să o convingem pe ea să declare peste 206424689 de ani că a agresat-o. E singura cale prin care putem salva omenirea de la primitivism.”, a adăugat şi Picioare-Epilate.

„Acestea sunt bazele lumii noi, tovarăşi. Sălbaticii ăia din secolele trecute nici nu visau ce progres vom atinge. Ar trebui să ne mulțumească pentru că le-am CORECTAT greşelile şi că ne purtăm azi atât de POLITICos cu toți cei pe care ei i-au asuprit.”, a încheiat Sprâncene-Subțiate pipăind-o pe ascuns pe însoțitoarea masculului toxic. Acesta fusese răpus.

Meditație asupra morții

Confruntându-ne cu ideea morții bruşte, neanunțate, ne simțim incapabili în a da un sens vieții noastre în ultima clipă. Noi, cu puterile noastre, cu rațiunea, cunoaşterea şi imaginația noastră, nu mai putem trasa atunci un fir călăuzitor de unii singuri şi nici măcar împreună cu semenii noştri.

Aşa se face că în acel moment final – final pentru existența noastră pământeană – credința devine unica dătătoare de sens, singurul nostru ghid pe drumul ce îl avem de străbătut. Suflarea cea din urmă are un rost atâta timp cât credința este vie.

Dar odată ce se iveşte la orizontul minții şi conştiinței noastre ideea finititudinii, simțul datoriei şi al menirii noastre ca oameni se conturează mai pregnant decât oricând până atunci. Operând sub semnul sfârşitului, înțelegem că trebuie să fructificăm darul cu care am fost înzestrați, căci nimic altceva în afară de aceasta nu poate da sens vieții noastre. Aceasta pare a fi cea mai adâncă mulțumire pe care am putea-o avea înaintea morții: să ştim că, liberi fiind, am ales să nu ne irosim.

Addenda: Poate de-aici iresponsabilitatea, neseriozitatea şi comportarea infantilă a multor indivizi, cu precădere tineri, de azi: nu se mai confruntă cu ideea morții… decât atunci când este prea târziu.