Dureri fantomă – Legătura omului cu răul

Dureri fantomă de Vasili Sigarev, spectacolul în regia lui Bogdan Budes de la Teatrul de Artă București, te scutură de siguranța în care îți era captivă mintea: durerea privită exclusiv ca legătura omului cu răul.

Jocul deosebit al actorilor forează în adâncurile naturii umane şi află acolo ceea ce şi spectatorul poate găsi în interiorul său dacă îşi permite să abandoneze o clipă grijile cotidiene şi să se lase ghidat de întâmplările de pe scenă: suferință şi sensibilitate, prăbuşire şi trezirea cugetului. Pe harta omenescului, durerea pare să ocupe locul central, iradiind în relațiile dintre indivizi. De-a lungul spectacolului, ea pendulează între violență şi gingăşie, între urâțenie şi frumusețe, între întuneric şi lumină.

Doar cel care parcurge acest drum artistic până la final descoperă că durerea nu este nici bezna şi nici raza, ci lianul dintre cele două sau, altfel spus, poarta omului spre mântuire. Aşadar, greutăţile vieții, aşezate într-o modalitate unică şi irepetabilă pentru fiecare dintre noi, nu ne sunt azvârlite de vreo prezență malefică pentru a ne plasa într-o situație fără ieşire; din contră, ne sunt oferite spre depăşire pentru ca numai cei demni să atingă izbăvirea. Iată, de fapt, marea provocare a existenței umane. Felicitări, domnule Budeş! Mi-ați dăruit fiorul înțelegerii.

P.S.: Recomand spectacolul celor dispuşi să-şi asume riscul traversării străzii pe roşu, după ieşirea din sală, din cauza riscului asumat în prealabil, nu de a cădea pe gânduri, ci tulburați sufleteşte, de a se înălța pe construcția gândurilor…

De-ale progresului

Proiectul cercetătorului chinez He Jiankui, în cadrul căruia susține că a modificat genetic embrionul din care a provenit o pereche de gemene care s-au născut recent în China, mi-a amintit de „Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley, fiindcă readuce în atenție una dintre problemele pe care această carte le ridică, şi anume: progresul ştiințific care pare să sfideze limitele impuse de normele morale.

Suntem îndreptățiți să intervenim asupra naturii umane şi să o schimbăm după bunul plac? Care sunt consecințele pretenției noastre de a fi demiurgii lumii care ne conține?

Hayek ne avertiza cu ceva vreme în urmă că rațiunea care vrea să controleze tot şi nu lasă loc pentru spontaneitate, pentru ceea ce e de nestăpânit întrucât ne depăşeşte puterile, va ajunge prin a se submina pe ea însăşi, pentru că dezvoltarea ei va deveni imposibilă într-un climat lipsit de libertate.

Ceea ce se întâmplă atunci când ştiința avansează slăbind constrângerile etice se dezvăluie ca un exces al rațiunii. Credința în puterea de a remodela omul ( azi eliminând din ADN-ul lui gena care permite apariția HIV-ului în organism, mâine condiționând genetic embrionii după dorințele părinților ) şi de a reorganiza societatea după dictatul rațiunii ( eventual interzicând prin lege procrearea naturală, ca să păstrăm tema ) nu ne poate duce decât într-o fundătură, fiindcă fie că apologeții progresului vor să accepte sau nu, suntem limitați şi failibili.

Am face bine să nu ignorăm acest fapt nici măcar în încercarea nobilă de a ne îmbunătăți viața. Şi să nu uităm că nu doar somnul, ci şi abuzul rațiunii poate naşte monştri.