Posts From Bogdana

0

“Anul în care te-am întâlnit”, de Cecelia Ahern – Review Complet

by iulie 18, 2022

Să presupunem că vine Crăciunul, dar, în loc de un cadou mult așteptat, primești sau, mai degrabă, pierzi locul de muncă. Nu banii sunt o problemă, căci ești plătit să nu-ți găsești un alt job în următorul an, ci… timpul

0

Am fost Librar pentru O Săptămână. Părerea Mea Despre Acest Job

by iulie 10, 2022

Am fost librar și mi-am dat demisia. După vreo săptămână. Să zicem doar că nu era pentru mine, deși… Am vrut să fiu librar din atât de multe motive încât mi-e și mie greu de imaginat cum un om poate

0

Recomandări de Cărți

by iulie 2, 2022

Am avut parte de-un Moș tare darnic anul acesta, de Crăciun. Astfel, la categoria nou în bibliotecă, mă pot lăuda cu nu mai puțin de 15 titluri noi, dintre care doar două dintre ele cumpărate. Am cheltuit bani puțini (14

0

Nu am fost prima iubire, dar voi fi ultima

by iunie 25, 2022

Și poate că-mi vor spune că-s naivă când le voi povesti ce frumos mă iubești tu. Vor zice c-ai mai iubit și înainte și vei iubi și după mine. Că-s doar o femeie cu care-ți împarți câțiva dintre anii vieții.

0

Baby, lasă-mă să mai copilăresc

by iunie 18, 2022

“Sunt bine” aş putea să-ți pun privindu-te în ochi și să-mi plâng lacrimile atunci când n-ai să mă vezi tu. Dar parcă am stabilit să nu (ne) mințim. “Sunt mai fericită ca niciodată” aş putea să-ți șoptesc, dar ştii bine

0

Scrisoare de la o prietenă: „Te-ai îndrăgostit ca o proastă!”

by iunie 10, 2022

Și apoi l-ai cunoscut. Nu! Nu așa începe povestea. E greșit să spun că l-ai cunoscut după ce… Pentru că din momentul acela ai simțit că nu există niciun fel de trecut. Te-ai îndrăgostit așa cum fac toate femeile deștepte:

0

Cireșele de Grădină – Sfaturi și Idei Pentru a Ne Simți mai Confortabili în Natură

by iunie 2, 2022

Daca vara mult asteptata a sosit si noi ne-am mutat incet, incet in gradina, luna aceasta vom gasi pe site-ul nostru multe sfaturi si idei utile pentru a ne face sederea in natura cat mai comoda si mai placuta ochiului.

0

Scrisori de la Alex: “Așa iubesc eu, beibi!”

by mai 25, 2022

Urmăresc leneș fumul de țigare ce se ridică cu repeziciune către albul tavanului, strecurându-se printre aburi. Sunt întins în cada plină până la refuz cu apă fierbinte. Mă gândesc să-ți scriu. Sunt luni, poate ani, de când n-am mai scris

0

Scrisori de la Alex

by mai 18, 2022

Scriu și tai. Rânduri, paragrafe. Cuvintele sunt vii, iar cerneala tot mai neagră. Concluzie finală: mi-e dor. Și nu o zic gândurile amestecate sau amintirile răstălmăcite, ci scrisul care nu minte niciodată. Astăzi scrii despre noi. Stângaci și înclinat. Despre

0

Vrei să pleci? Pleacă! Dar nu înșela!

by mai 10, 2022

Citeam undeva, acum ceva timp, că trăim vremuri în care oamenii au mai degrabă tendința să arunce lucrurile decât să le repare. Principiu pe care îl aplicăm, fără să ne gândim de două ori, și relațiilor pe care îl avem.

menu
menu